Trăiește cu adevărat

Trăiește! Trăiește cu adevărat!

 

Mă tot întorc de vreo două zile, când pe o parte, când pe alta, să scriu vreo două-trei vorbe despre viață, despre bucurie, despre bucuria de a fi în viață. Nici măcar un cuvințel nu a vrut să iasă din tastatură.

Răspunsul a venit în seara asta, la finalul unui film de familie, Where Hope Grows, numai bun de văzut atunci când slăbește puțin voința și devine neclar scopul. Au fost cuvintele spuse la o înmormântare. Știu, pare tragic, dar sunt de fapt  cuvinte de încurajare, pe care le și transcriu ceva mai jos. Cred că lucrurile nu sunt întâmplătoare în viață, nu cred în coincidențe. La fel cred că și cuvintele astea, cândva, cuiva îi va prinde bine să le audă.

Uneori avem nevoie să ni se reamintească că viața e mai mult decît pare, e un mister pe care nu îl poți desluși decât pe măsură ce simți, îl accepți și îl trăiești.

 

“În astfel de momente îmi aduc aminte un adevăr profund.

Viața e scurtă.

Și este menit să fie trăită cu curaj și nu încărcată de teamă. Și va trebui să decizi, sunt visele tale mai mari decât amintirile?

Sau vei rămîne blocat în trecut?

Viața e menită să fie trăită. Trăită din plin.

Știi, te uiți în jur în acest cimitir și vei vedea că sunt două date pe fiecare piatră funerară. Există o dată de naștere și există o dată a morții.

Fiecare ființă umană este garantată între aceste două date, dar acea liniuță care se află între cele două numere, ea e aceea care definește viața noastră.

Deci fă ca acea linie să conteze.

Trăiește.

Trăiește cu adevărat.

 

 

traieste-ti viata

foto: http://www.cannonballfever.com

Da mai departe: