_blog_promo_featured_image

PROMO: Modele de ceas cu aer antic

Timpul este , poate, singura unitate de masura pe care o folosim fără a știi exact ce este, de unde vine si unde se duce si de ce trecerea lui afectează în mod direct  materia.

Am învățat să îl măsurăm și să ne trăim viața ghidându-ne după aceste instrumente care par să îl împartă cu mare precizie în părți egale. De câteva ori pe an, “schimbăm” și ceasul. Ceasul, nu timpul. Mie mi se pare fascinantă această limită pe care o are materia, dar nu acest lucru face subiectul articolului.

După cum spune și titlul articolului,  vreau să împărtășesc cu voi câteva modele de ceasuri, pe placul inimii mele.

Începând de la mobilier și continuând cu decorațiunile, îmi place cam tot ce are un aer de “vechi”, vintage, retro sau rustic. Poate că sunt culorile, poate că materialele din care sunt realizate, poate că simplitatea combinată cu elemente ample care dau un oarecare aer burghez, sau poate toate acestea luate laolaltă, fac din vintage, un stil placut și potrivit aproape oricărui tip de încăpere. Uneori chiar simple elemente cu în antic, sunt suficiente pentru a da senzația unui aer aristocrat.

Vorbind de decorațiuni, ce fel de elemente vintage te caracterizează? Dacă ar fi să adaugi un singur element antic care să atragă atenția și care să schimbe percepția asupra unei încăperi, care ar fi acela? Ar fi o lampă? Ar fi el un ceas? Sau poate un tablou? Sau o piesă de mobilier din lemn, cu mici elemente sculptate manual?

Dacă ai vrea să adaugi un ceas, îți recomand să arunci o privire peste modele de mai jos. Sunt diverse tipuri de ceasuri de perete și de masa, din lemn și metal, toate având  un aspect antic.

 

Lampa-Ceas , Artesania

Lampa-Ceas , Artesania

4 ceasuri Antic-line

4 ceasuri

Cantar cu ceas by Antic-line

Cantar cu ceas

Ceas GRAND CAFE de la croisette by Antic-line

Ceas GRAND CAFE de la croisette

Ceas Auberge du coq by Antic-line

Ceas Auberge du coq

Ceas Brigitte, ANTARTIDEE

Ceas Brigitte

 

Ție care ți se potrivește?

 

 

 

 

Da mai departe: