porumbel

“Handicap” nejustificat

O sa va relatez ,pe scurt istoria unui porumbel cu “handicap”. De fapt o sa fie mai degraba istoria handicapului, pentru ca fiecare sa traga propriile concluzii.

Am cativa porumbei rasa King. Nu sunt nici cu competitiile de profil, ci pur si simplu mi-au placut dintodeauna pasarile si probabil ca undeva acolo in inima, am invidiat lejeritatea cu care se inalta in zbor parca dintr-odata deschizandu-li-se orizonturi nebanuite si mistere care te invita sa le desconspiri.

Ei bine, intre porumbeii pe care ii am, o pereche, inevitabil mascul si femela (desi am avut si o femela care era indecisa, dar care a devenit rapid subiectul unei supe delicioase pentru ca era singurul scop la care se mai potrivea), care isi fac oualele, si le clocesc, scot puii, ii cresc pana la o vreme si apoi, din nu stiu ce motiv, nu mai reusesc sa ii hraneasca cum trebuie pe amandoi si de  multe ori cel neglijat a murit. Drept urmare, m-am transformat in dadaca pentru al doilea pui, la fiecare noua generatie de pui. Il tin intr-o cutie pana creste suficient de mare ca sa poata fugi de ritualul de initiere la adaugarea in grup.

Acum cateva saptamani am avut in camera un astfel de porumbel, negru ca o cioara. L-am studiat atent, picioarele intregi, nu erau strambe, manca bine, era sanatos. Asta pana intr-una din zile, cand  din vreun motiv care mie imi scapa, am vazut ca un picior il tinea de parca era piciorul lui de lemn. De parca  imprumutase piciorul de la capitanul Hook. Initial m-am gandit ca o fi schimbat esenta lemnului si in loc de lemn de salcam a inceput sa foloseasca lemn moale de salcie si au inceput sa il roada cariile. Cert este ca nu am reusit deloc sa il fac sa tina picirul la fel ca pe celalalt. Ce ma intriga este ca atunci cand sta si mananca sau cand doarme il tine sub el, normal. Doar cand merge si se opreste, imi da impresia ca parca isi foloseste piciorul ca pe o proptă. Pur si simplu se obisnuise se il tina asa. Mi se pare o pierdere sa il vad ca ar putea sa mearga foarte bine, ba chiar i-ar fi si lui mai comod la deplasare.

porumbel

Am inceput sa ma intreb daca nu cumva handicapul este doar in mintea lui.

Nu cumva mintea lui a acceptat handicapul si ignorandu-l il trateaza ca pe ceva normal?

Oare nu la fel, in foarte multe cazuri, am invatat si noi creierul sa simuleze un fel de handicapuri ce pot fi usor folosite ca si scuza pentru nereusite? Nu cumva insasi delasarea, lipsa curajului, amanarea si alte asemnenea sunt mici “handicapuri” care isi gasesc logica doar in mintea noastra? Parca ii auzim pe cei din jur, pe cei care inteleg despre ce e vorba, spunand: “Hai ca poti!”, “Incearca!” si noi raspunzand plini de siguranta amestecata cu un strop de frica si indoiala: “Nu pot, nu pot, nu pot, nu pot si nu pot!”

Daca ar stii porumbelul ca  diferenta de 2 cm intre pozitia normala a piciorului si pozitia “proptă” conta in rapiditate si agilitate, oare ar schimba ceva?

Ma intreb.

Da mai departe: