a gresi e omenesc

Errare humanum est, perseverare diabolicum

Am fost pe la Timisoara. Ma gandeam ca o sa vin incarcat de fotografii sa va arat ce frumos s-a facut orasul. Flori peste tot. Lume multa. Atmosfera de petrecere. Nici macar o poza nu am facut. In schimb au fost cateva zile ciudate, pentru mine, in sensul ca am avut de ales. Nu intru in amanunte.

Vorbeam cu o prietena aseara si ajunseseram la concluzia ca in viata omului e inevitabila lupta pe care trebuie sa o duca la un moment dat cu el insusi, in special cu temerile lui sau de ce nu, alteori chiar cu “sigurantele” lui.

Nu ti s-a intamplat sa spui , uneori in sinea ta, alteori chiar cu voce tare, afirmatii de genul : “Lucrul asta nu o sa il fac niciodata“, “Eu nu as putea face asta niciodata” si altele asemenea, iar in scurta vreme sa te confrunti cu o situatie parca menita sa incerce daca ceea ai afirmat a fost ceva ce chiar ai simtit sau doar o trancaneala care avea doar scopul sa iti mangaie orgoliul?

De obicei astfel de situatii te iau prin surprindere, nu primesti nici un avertisment cum ca tocmai vei avea ocazia de a afla din ce aluat esti. Totul merge bine cand paf! , te-a plesnit.  Fie esti pe faza si in fractiuni de secunda iti aduci aminte ce ai spus, ce ai facut, cine esti si ce esti si astfel reactionezi  in consecinta, fie te-a prins pe picior gresit si iti dai seama ca inima nu e un lucru usor de schimbat.
tentatie, marul lui adamErrare humanum est, perseverare diabolicum

Da mai departe: