Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 5

Cum să îți decorezi podeaua de lemn a casei într-un stil rustic

Când vine vorba de decorarea propriu-zisă a unei încăperi, aceasta se reduce de obicei la operațiuni de zugrăvire, tapetare pereți, lipire de stickere decorative și foarte puțin la decorarea efeectiva a podelei (în acest caz ne referim în mod special la încăperile cu podele de lemn).

Lemnul, fără îndoială că are finețea și căldura proprie, dar iubitorii de rustic știu ca în mediul rural, se obișnuia decorarea obiectelor cu diverse motive și culori vii. Așa că ar fi potrivit un mic experiment de decorare a podelei din lemn cu un motiv care să poată fi observat dar care să nu deranjeze și să acapareze toată atenția.

În acest tutorial se va decora podeaua încăperii  cu o bordură ce va conține diverse modele sau motive inspirate din tradițiile sau viața de zi cu zi a satului.

Ca și motive, se pot folosi motive tradiționale românești, se pot folosi modele de frunze (tei, salcâm, etc) sau flori sau orice alt model crezi că ar completa atmosfera încăperii.

Lățimea bordurii și a modelelor, precum și culorile folosite trebuie să fie proporționale și cu dimensiunile camerei. Prea îngustă, bordura poate da senzația unei erori în podeaua de lemn; prea lată, poate da senzația ca podeaua este vopsită jumătate într-o culoare, jumătate în altă culoare.

Odată stabiliți acești parametrii, se poate trece la treaba propriu zisă:

 

PASUL 1

La o distanță oarecare de perete trasează o bandă cu vopsea de culoare maro. Pentru o trasare cât mai dreaptă, folosețte un liniar și bandă adezivă pentru a marca limitele bordurii. Vopseaua se lasa se se usuce complet. Aceasta bordura va servi drept fundal pentru motivele ce vor urma pictate.

 

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 1

 

PASUL 2

Acum se aleg motivele ce se doresc a fi desenate pe bordura trasata la pasul 1. După cum am spus, pot fi motive tradiționale românești sau pot fi diverse frunze, flori sau ambele combinate, stilizate sau nu, în funcție de îndemânare.

Se desenează modelul pe un carton sau dacă am găsit pe internet un model care să ne placă, se poate scoate la imprimantă, fie direct pe un carton ( de genul celui folosit la cărțile de vizită, fie pe o hârtie iar ulterior modelul se transferă pe un carton). Cu modelul transferat, se folosește un cutter foarte ascuțit pentru a decupa interiorul, astfel că la final, în carton va rămâne un loc gol de forma modelului ce dorim să îl desenăm.

 

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 2

 

Folosind o vopsea de altă culoare, se trasează conturul frunzelor, în interiorul bordurii

 

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 2 b

 

PASUL 3

La acest pas, trebuie să dai fâu liber artistului din tine. Folosind paleta de culori dorită, trebuie să umpli cu culoare, interiorul frunzelor.

 

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 3

Variază tonurile de culoare, nu îți fie teamă să miști pensula pe suprafață.

 

PASUL 4

Folosind o riglă sau o bucată de lemn suficient de lungi pentru trasarea unei linii drepte, se traseaza cu pensula, doua linii paralele care vor încadra modele de frunze pictate atât de artistic (la aproximativ 2-2,5 cm de marginea bordurii pictate inițial).

 

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 4

 

PASUL 5

Bucură-te de rezultatul final.

Cum sa iti decorezi podeaua de lemn a casei intr-un stil rustic - pasul 5

 

 

retroboutique.ro
 

 

Da mai departe: