Ai grija ce iti doresti...

Ai grijă ce îți dorești …

 

că taman aia o să ți se întâmple, zice o vorba înțeleaptă.

Nu-s eu vreun înțelept, că dacă aș fi fost, drămuiam altfel lucrurile, dar am observat un soi de ironie a vieții, de fapt două.

Lucrurile de care am fugit, de alea m-am lovit de a atâtea ori până când nu a mai rămas nici o urmă de teamă în a le înfrunta. Pe de alta parte, lucrurile care mi le-am dorit foarte mult , făra a-mi fi neapărat de folos, dar la momentul respectiv le-am primit pentru a-mi da singur răspunsul la întrebarea “Îți e de folos au ba?

O să încerc să dezvolt puțin, dar fără a încerca sa fiu prea filozofic acum în miez de noapte.

Acum ceva vreme mi-am propus ca la sat să deschid o mică agropensiune. Locul e numai bun pentru așa ceva. Vara lungă, căldură mare, turiști mulți. E nevoie doar de puțină amenajare a locului si voilaaaaa…

O să încerc să dezvolt puțin, dar fără a încerca sa fiu prea filozofic acum în miez de noapte.

Acum ceva vreme mi-am propus ca la sat să deschid o mică agropensiune. Locul e numai bun pentru așa ceva. Vara lungă, căldură mare, turiști mulți. De Cheile Nerei a auzit deja toată țara. E nevoie doar de puțină amenajare a locului si voilaaaaa…

Planul părea simplu, mai lipseau “motivațiile”, alea cu fotografiile lui Aurel Vlaicu, Eminescu sau Lucian Blaga pe ele.

Așa că am decis să iau calea străinătății pentru o vreme, am mai povestit asta ,așa că nu o sa plictisesc repetănd povestea.

Revin la partea de început a postării, unde spuneam că lucrurile ce am dorit să le fac, cumva au venit însoțite și de provocarea potrivită. Doresc sa îmi fac agropensiune, unde e clar că oaspeții au nevoie de un loc curat și de o mâncare sănătoasă. Ei bine, prima slujbă pe pământ englezesc este exact în departamentul de curățenie al unui hotel.  Unora li s-ar părea înjositor să aiba o astfel de ocupție, dar pentru mine, cu gândul unei mici gospodării la țară, e cel mai potrivit job pe care l-aș fi putut primi în acest moment. Nu poți știi dacă îți place o mâncare sau nu, până nu o guști, nu?

Nu spun că acest lucru se întamplă tuturor, dar am tras eu o concluzie cum că viața nu e chiar ceea ce pare a fi. Of, și am zis că nu o sa filozofez. Cred că viața e mai mult decât un job, decât un status pe Facebook sau decît orice am considera ca fiind cel mai important lucru din lumea asta.

Aud pe mulți făcând cu atâta lejeritate, afirmații de genul “Eu fără X-ulescu sau Y-culeasca nu pot trăi” sau “Eu fără lucrul ăsta sau celălalt nu pot trăi”.

Serios?

Dar până ai ajuns să fii cu persoana respectivă sau sa ai un anumit lucru cum ai reuțit să supraviețuiești?

Din punctul meu de vedere, situațiile cărora trebuie sa le facem față, lucrurile pentru care luptăm cu atâta îndârjire sau persoanele pe care le întâlnim de-a lungul întregii vieții, noi pentru ele și ele pentru noi, sunt probe, dacă pot spune așa, prin care suntem provocați să dăm ce este mai bun din noi, ca indivizi; situații la limită ca să învățăm stăpânirea de sine, lucruri greu de dobândit pentru testarea răbdării și a înțelepciunii iar nu în ultimul rănd, întânim persoane ca să renunțăm la egoism și să dăruim ceva din noi.

Cine nu mă crede, să încerce înainte să moară, să își propună să ia ceva cu el, aur, job, mașini sau persoane.

Nu suntem nici primii și nici ultimii care am crede ca în cazul nostru va fi altfel. La fel au crezut și cei dinaintea noastră, la fel au crezut si cei care au dorit să aibă lumea la picioare, la fel vor crede și cei de după noi. Lumea a mers înainte și din toți nu a rămas decăt un simplu nume în cartea de istorie.

Singurii de care lumea își aduce aminte, cu bucurie și admirație, sunt cei care împlinindu-se pe ei înșiși, au umplut un mic gol în imensul puzzle al umanității.  Acolo sunt cei care au avut curajul de a-și descoperi, accepta și întări propria persoană. Acolo sunt cei care au dat mai mult decît au luat. Acolo sunt cei care au vrut mai mult, dar nu cu prețul propriei demnități și umanități.  

 

 

 

Da mai departe: